Validarea instalatorilor
ART. 11
Criterii de eligibilitate pentru validarea instalatorului
Este eligibil pentru a participa în cadrul programului instalatorul care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate:
a) este operator economic cu personalitate juridică română;
b) are ca obiect de activitate autorizat lucrări de instalaţii electrice, conform CAEN rev. 2, cod 4321;
c) are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, contribuţiilor şi amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare;
d) are deschis la Trezoreria Statului contul 50.70.24 „Disponibil din sume alocate din Fondul pentru mediu reprezentând finanţare sau cofinanţare nerambursabilă a proiectelor pentru protecţia mediului“, în caz contrar, instalatorul angajându-se ca, în situaţia validării sale, să deschidă acest cont până cel mai târziu la data încheierii contractului de participare în vederea decontării cu Autoritatea;
e) nu este sub incidenţa <LLNK 12014 85 12 231 0 17>Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, nu are suspendate/restricţionate activităţile economice sau nu se află în situaţii similare; nu se află în procedură de dizolvare, lichidare, desfiinţare, închidere, radiere, inclusiv închidere operaţională, nu se află sub administrare specială; nu face obiectul unei proceduri legale în justiţie pentru situaţiile mai sus menţionate şi nici pentru orice altă situaţie similară;
f) nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului prin hotărâre judecătorească definitivă;
g) nu este înregistrat cu fapte sancţionate de legislaţia financiară;
h) deţine atestat ANRE de tip B sau alte atestate care includ competenţele de tip B aflate în termen de valabilitate la data depunerii cererii de validare; în situaţia în care instalatorul este atestat în altă ţară din Uniunea Europeană, deţine document de echivalare, eliberat de ANRE, aflat în termen de valabilitate la data depunerii cererii de validare;
i) are experienţă similară în montajul şi întreţinerea/ mentenanţa sistemelor de panouri fotovoltaice;
j) are personal angajat în funcţia de instalator pentru sisteme de panouri fotovoltaice (cod COR 741103) şi inginer profil electric sau asimilat;
k) se angajează că va întocmi toată documentaţia tehnică necesară instalării sistemului de panouri fotovoltaice, respectând legislaţia în vigoare, cerinţele operatorilor de distribuţie energie electrică şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanţare;
l) se angajează că va instala sistemul nou de panouri fotovoltaice, respectând legislaţia în vigoare şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanţare.
You must be logged in to post a comment.
click here to log in